Guvernele slabe, incompetente sau iresponsabile, sau toate la un loc, vor incerca intotdeauna sa se debaraseze de problemele dificile trimitandu-le la altii, unde nu le e locul.
In modelul occidental capitalist de societate, construit in doua sute de ani, firmelor li se asigura cadrul si sunt sprijinite sa isi dezvolte activitatea cat de mult se poate, incat sa faca volume cat mai mari, care volume (profit, circulatie a produselor, salarii etc.) sunt impozitate, si din aceste taxe statul face dezvoltarea si protectia sociale. Cand nu stii cum se face asta sau cand nu te tin puterile, cea mai mare tentatie este sa ceri altora sa faca treaba in locul tau. Esenta modelului romanesc de guvernare este sa trimita la companii cat mai mult din protectia sociala, chiar daca asta inseamna competitivitate mai redusa, deci si volume mai mici si mult mai putini bani la buget din impozite, pe cale de consecinta. Firmele de stat sunt vandute nu catre cei care platesc mai mult, ci celor care garanteaza ca nu dau vreun angajat afara, indiferent daca are ceva de facut pe acolo sau nu. Nu poti sa trimiti un angajat acasa doar pentru ca nu mai ai nevoie de le in firma. Daca iti dai seama ca era mai prost sau mai indolent decat credeai cand l-ai recrutat, trebuie sa “investesti” in el si sa-l “dezvolti profesional”, sa-l civilizezi chiar impotriva vointei lui. Daca iti fura bani din geanta, tot nu e destul ca sa il trimiti sa se ocupe statul de el cu o alocatie de somaj. Iar platile compensatorii nu mai au demult sensul pe care se presupunea ca ar fi trebuit sa-l aiba, sunt o simpla taxa interlopa de protectie pe care guvernul o plateste sindicatelor din banii companiilor, nu din fondurile sale de somaj, cum ar fi normal sa fie.
Dar dincolo de saracia la care ne condamna aceste modele de guvernare, in care s-au specializat toate partidele si guvernele noastre, in egala masura, indiferent ce culoare ar avea, o problema si mai mare mi se pare ca este inegalitatea sociala care rezulta de aici. Sunt diferente foarte mari intre angajati – priviti ca cetateni, din punct de vedere social – din perspectiva beneficiilor sociale pe care le pot primi si pe care le primesc din partea angajatorilor. Or, aceste inegalitati duc la injustitie sociala, si aceasta injustitie e cel mai mare pericol pentru societate, mai mare decat lipsurile de orice fel ar fi ele si decat alte greutati. Si duc la reactii in lant pe care nu le mai poti opri.
M-a intrebat Valentin cum as face eu daca as fi prim-ministru. Raspunsul a fost simplu si scurt, i-am spus ca as face lucrurile pe dos decat se face acum si decat s-au facut pana acum: as fi ultraliberal in domeniul economic si comunist in cel social…
– modelul japonez, in anii de crestere accelerata, avea la baza paternalismul corporativ (i.e. siguranta jobului, beneficii, pensii etc.)
– in modelul german clasic, “contractul social” prevede ca multe aspecte sociale sa fie asigurate de firme (i.e. educatia fortei de munca etc.)
Nu trebuie considerat modelul economic a lui Friendman, implementat de R.Reagan si Margaret T, ca fiind “modelul capitalist occidental de societate”. Nu ca nu ar fi un model bun dar “anumite rezultate” au fost vazute prin anii 2007-8-9 si se mai resimt si astazi.
Si ce ar fi daca s-ar constata ca nivelul de activitate in Romania este ridicat, ca gradul de crestere a fost mai sustinut decit in partea Occidentala a Europei, dar, ghinion, firmele care fac toata aceasta activitate economica repatriaza tot profitul, fiind de fapt multinationale??
Cum asa? Prin “transfer pricing” si o miriada de alte metode.
Ultraliberali economic au fost toti in ultimii 25 de ani. Au inceput cu cupoane si au ajuns sa vinda si resursele, trecind prin banci.
Si comunisti au fost de asemenea la nivel social: au dat la toti ca sa cumpere voturi …. slujbe, apartamente si case etc.
Oare ce lipseste nu sint mai degraba ceva minti destupate care recunosc ca a se copia totul nu poate fi o solutie, si la probleme diferite se cer solutii diferite.
Se copiaza sistemul financiar occidental intr-o tara in care jumatate de populatie nu este bancarizata …..si un procent semnificativ are chiar “grupul sanitar” in fundul ograzii….
Termenii se exculd reciproc – ultraliberal si comunist. O astfel de struto-camila ar fi la fel de rea ca slabiciunea, incompetenta sau iresponsabilitatea. Si mai mult, constructia este viabila doar intr-un articol de blog.
Angajatii din state super-protectioniste ca Franta si Germania se uita cu jind la colegii din Elvetia, unde implicarea statului este minima. Intreaga protectie sociala este lasata la nivelul firmei – iar firma foloseste nivelul protectiei sociale pe care il ofera pentru a deveni angajator atractiv. Impozitele sunt mici (pentru ca structurile statului sunt minimale) iar asigurarile sociale functioneaza si ele dupa legile pietiei: concurenta, pret-calitate etc.
Un singur element aduce echilibrul: firma poate concedia pe oricine fara explicatii. Interesul ei este sa aiba cei mai productivi angajati cu care sa-si indeplineasca obiectivele. Iar angajatii sunt “protejati” de asigurarile sociale extrem de avantajoase, la care contribuie cat timp sunt salariati. Deci sunt foarte motivati pentru a-si pastra locul de munca solicitant. Isi permit insa sa mai ia si cate o pauza.
(poza lui ChristineAmat de pe www.deviantart.com)
Comentarii (3)
– modelul japonez, in anii de crestere accelerata, avea la baza paternalismul corporativ (i.e. siguranta jobului, beneficii, pensii etc.)
– in modelul german clasic, “contractul social” prevede ca multe aspecte sociale sa fie asigurate de firme (i.e. educatia fortei de munca etc.)
Nu trebuie considerat modelul economic a lui Friendman, implementat de R.Reagan si Margaret T, ca fiind “modelul capitalist occidental de societate”. Nu ca nu ar fi un model bun dar “anumite rezultate” au fost vazute prin anii 2007-8-9 si se mai resimt si astazi.
Si ce ar fi daca s-ar constata ca nivelul de activitate in Romania este ridicat, ca gradul de crestere a fost mai sustinut decit in partea Occidentala a Europei, dar, ghinion, firmele care fac toata aceasta activitate economica repatriaza tot profitul, fiind de fapt multinationale??
Cum asa? Prin “transfer pricing” si o miriada de alte metode.
Ultraliberali economic au fost toti in ultimii 25 de ani. Au inceput cu cupoane si au ajuns sa vinda si resursele, trecind prin banci.
Si comunisti au fost de asemenea la nivel social: au dat la toti ca sa cumpere voturi …. slujbe, apartamente si case etc.
Oare ce lipseste nu sint mai degraba ceva minti destupate care recunosc ca a se copia totul nu poate fi o solutie, si la probleme diferite se cer solutii diferite.
Se copiaza sistemul financiar occidental intr-o tara in care jumatate de populatie nu este bancarizata …..si un procent semnificativ are chiar “grupul sanitar” in fundul ograzii….
Termenii se exculd reciproc – ultraliberal si comunist. O astfel de struto-camila ar fi la fel de rea ca slabiciunea, incompetenta sau iresponsabilitatea. Si mai mult, constructia este viabila doar intr-un articol de blog.
Angajatii din state super-protectioniste ca Franta si Germania se uita cu jind la colegii din Elvetia, unde implicarea statului este minima. Intreaga protectie sociala este lasata la nivelul firmei – iar firma foloseste nivelul protectiei sociale pe care il ofera pentru a deveni angajator atractiv. Impozitele sunt mici (pentru ca structurile statului sunt minimale) iar asigurarile sociale functioneaza si ele dupa legile pietiei: concurenta, pret-calitate etc.
Un singur element aduce echilibrul: firma poate concedia pe oricine fara explicatii. Interesul ei este sa aiba cei mai productivi angajati cu care sa-si indeplineasca obiectivele. Iar angajatii sunt “protejati” de asigurarile sociale extrem de avantajoase, la care contribuie cat timp sunt salariati. Deci sunt foarte motivati pentru a-si pastra locul de munca solicitant. Isi permit insa sa mai ia si cate o pauza.